Pagini

joi, 13 ianuarie 2011

ANANASUL, CONTRA CELULITEI SI ARTROZEI





             Exista in legatura cu acest fruct exotic unele pareri luate drept adevaruri si alimentate chiar de catre o serie de studii stiintifice. Astfel, in perioada anilor 1960-1970 cercetatorii au demonstrat ca bromelaina din ananas are virtuti antiedematoase si antiinflamatorii. (Bromelaina este o enzima capabila sa degradeze proteinele, continuta in tija si in partea carnoasa a fructului. Ea are numeroase calitati: antiedem, antiinflamatoare, antiparaziti etc., fiind introdusa in categoria suplimentilor terapeutici inca de acum 50 de ani.)      
     Cele doua proprietati, a priori utilizabile contra celulitei, au determinat unele laboratoare farmaceutice sa propuna suplimente alimentare pe baza de ananas, contra neplacutelor zone "coaja de portocala" ale pielii, adica a celulitei (reactie inflamatoare a pielii, in urma stocarii de grasimi). Totusi, nici un studiu nu a putut demonstra vreodata eficacitatea lor.      
     In aceeasi categorie se plaseaza si ideea ca unele enzime din ananas ar impiedica vindecarea ranilor si a arsurilor. La cobai cu arsuri grave, doua asemenea extracte enzimatice au permis separarea aderentelor fibroase din jurul plagilor, in patru ore, ceea ce a ajutat la curatarea locului afectat. De altfel, potrivit mai multor cercetatori care au studiat efectele unor extracte de plante in procesul de vindecare a ranilor, bromelaina din ananas reduce edemele, vanataile si striviturile, durerile, ca si timpul necesar vindecarii, dupa un traumatism.            
     In tari precum Germania, copiii bolnavi de sinuzita acuta sunt tratati deseori cu bromelaina extrasa din ananas, cu o eficacitate mai mare decat cea a tratamentelor clasice. Numai bromelaina reduce durata bolii la sase zile si jumatate, in medie, fata de opt zile, in cazul tratamentului conventional. Cu toate acestea, asocierea celor doua nu pare a avea eficacitate. Totodata, bromelaina este un redutabil vermifug, ea actionand impotriva oxiurilor, acei viermisori albi care apar cel mai frecvent la copii. Mai mult decat atat, un studiu recent arata ca bromelaina este la fel de eficace ca Pyrantelul, unul dintre medicamentele prescrise in asemenea cazuri, cu un grad de risc de rezistenta in timp la tratament.
    Tot germanii au pus in vanzare un produs care contine 90 mg bromelaina, 48 mg tripsina (o enzima de origine animala) si 100 mg rutina (flavonoid cu efecte protectoare asupra vaselor de sange). Testat timp de sase saptamani pe 90 de persoane care sufereau de artroza a soldului, a fost apoi comparat cu administrarea de diclofenac, un antiinflamator nesteroidian. Concluzia a fost ca tratamentul enzimatic este la fel de eficace precum cel medicamentos, impotriva durerilor pricinuite de artroza, ba chiar cu un mic plus pentru enzime, care declanseaza mai putine efecte secundare nedorite. Celelalte studii asupra asocierii de enzime respective au dus la rezultate si in cazul altor articulatii decat ale soldului, astfel ca preparatul a fost recomandat in tratarea artrozelor dureroase.                  sursa:   magazin

Un comentariu:

  1. Multumesc pentru aceste informatii!Nu stiam de efectele terapeutice pe care le are ananasul!

    RăspundețiȘtergere